Categorie: Ediția 2020

BIBLIOTECA LA PUTEREA A TREIA – SENIORII ŞI BIBLIOTECILE

Expoziţia colectivă anuală de fotografii a ANBPR – ediţia a VI, 2020

         Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor publice din România (ANBPR) continuă seria expoziţiilor colective tematice de fotografie despre activităţile şi programele bibliotecilor publice din România. Începând de la prima ediţie, pilot, din anul 2015, a expoziţiei, aceasta a devenit un proiect stindard al asociaţiei, cu care ne mândrim, ce reuneşte an de an biblioteci publice, de la cele comunale la cele de rang orăşenesc sau municipal şi până la marile biblioteci judeţene. Biblioteca Naţională a României a fost una dintre participante la o ediţie. Astfel, credem că am devenit un spaţiu de exprimare profesională, de acces la activitatea din bibliotecile publice şi o interfaţă asupra multiplelor lor acţiuni. Scopul nostru dintru început a fost promovarea mai bună a muncii bibliotecarilor, cunoaşterea rezultatelor lor şi recunoaştarea publică a bibliotecilor publice. Dincolo de acestea, realitatea a confirmat că expoziţiile au fost şi o sursă de inspiraţie pentru colegii noştri, preocupaţi de profesie şi de dorinţa de a veni în întâmpinarea utilizatorilor. Nu în ultimul rând, ne-am dorit ca asociaţia să fie mai aproape de membri săi şi să aibă o prezentă publică mai pregnantă.

Tema expoziţiei din acest an este despre vârstnici şi activităţile bibliotecilor publice special concepute şi gândite pentru această categorie de public. Aşa cum ne-am obişnuit, ediţia din 2020 se bazează pe fotografiile realizate în perioada precedentă, mai exact din anul 2019, dar nu numai. Majoritatea expoziţiilor de până acum au arătat, natural, că în centrul interacţiunii bibliotecii cu comunitatea se află cartea. Fotografiile din expoziţiile ne dezvăluie o varietate de activităţi şi interacţiuni între vârstnici şi bibliotecari. De la evenimentele despre cărţi şi vizitele în centrele de vârstnici, la o multitudine de cursuri adresate acestei vârste, la dialogurile dintre generaţii iniţiate inspirat şi până la activităţile muzicale, sportive, recreative, toate ne arată bibliotecari pasionaţi şi biblioteci active. Mai mult de atât, seniorii sunt oglindiţi astfel ca persoane cu o curiozitate şi disponibilitate manifestate evident, dornice să înveţe lucruri noi, dispuşi să accepte provocări, care iubesc viaţa, râsul, lectura. Sunt poveşti despre interacţiune şi comunicare, despre un parteneriat viabil cu biblioteca, despre sensibilitate şi receptivitate, despre înţelegere şi susţinere. Personal, am convingerea că seniorii pot fi modele de viaţă despre cum să priveşti un capăt de drum ca un început întotdeauna şi despre cum te poţi bucura de fiecare zi. Iar această expoziţie are meritul să surprindă aceste sentimente şi relaţii. Este ceea ce impresionează şi emoţionează în toate imaginile venite de la bibliotecari.

Activităţile bibliotecilor publice cu seniorii sunt o permanenţă şi am putea să spunem că, alături de copii, vârstnicii sunt întâlniţi frecvent în biblioteci, fiind oarecum privilegiaţi din perspectiva aceasta. Aşadar, mai mult decât fotografiile din expoziţie, acţiunile bibliotecilor sunt mult mai numeroase pentru acest public. Remarcăm prezenţa în expoziţie a Bibliotecii Judeţene Brăila, organizatoare a unei trupe de teatru compusă din actori amatori din rândul seniorilor, iniţiatoare a noi activităţi, cele din urmă reflectate în expoziţia de faţă. Alături de Brăila, bibliotecile judeţene din Dolj şi Neamţ aveau astfel de trupe de teatru cu care montau spectacole, iar la Craiova s-au organizat mai multe ediţii ale Festivalului Forever young, care aducea pe scenă spectacole interpretate de astfel de trupe.

Sigur, expoziţia a fost un test de organizare în condiţiile dificile ale pandemiei. În acest context, vom avea doar varianta online, pe care o facem publică cu prilejul evenimentului naţional de toamnă al ANBPR, Nocturna bibliotecilor (25-27 septembrie 2020). Vă invităm aşadar să vizionaţi Galeria foto a acestei ediţii. Merită, cu prisosinţă!

Expoziţia este organizată de ANBPR, iar coordonarea ei este asigurată de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. Ţin să mulţumesc călduros bibliotecilor care s-au implicat şi au trimis fotografii. Apreciem efortul lor şi de aceea se cuvine să menţionăm numele colaboratorilor noştri. Datorez recunoştinţă pentru ajutor doamnei director adjunct Mihaela Voinicu (Biblioteca Judeţeană Argeş), Steluţei Jugănaru (bibliotecar Biblioteca publică din comuna Vlădeşti, judeţul Argeş), lui Eduard Claudiu Brăileanu (şef serviciu Relaţii publice, Biblioteca Judeţeană Brăila), doamnei director Marinela Enciu şi bibliotecar Simona Calciu (Biblioteca Judeţeană Călăraşi), echipei de bibliotecari a Secţiei pentru adolescenţi de la Biblioteca Judeţeană Cluj, doamnei director Elena Balog (Biblioteca Judeţeană Ialomiţa), Mihaelei Morariu (şef serviciu Programe şi Proiecte, Biblioteca Judeţeană Iaşi), lui Ştefan Selek (bibliotecar metodist Biblioteca Judeţeană Maramureş), bibliotecar Mariana Marian (Biblioteca Judeţeană Sălaj), lui Carmen Nane (bibliotecar Biblioteca publică din comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea), Mariei Cristina Olaru (şef birou Secţia pentru copii şi tineret „Diana Oana Renea”, Biblioteca Judeţeană Vrancea), doamnei director Tatiana Valea (Biblioteca Municipală Adjud, judeţul Vrancea).

LISTA BIBLIOTECILOR PARTICIPANTE ÎN EXPOZIŢIE

I. JUDEŢUL ARGEŞ

  1.  BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „DINICU GOLESCU” PITEŞTI
  2.  BIBLIOTECA PUBLICĂ DIN COMUNA VLĂDEŞTI

II. JUDEŢUL BRĂILA

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PANAIT ISTRATI” BRĂILA

III. JUDEŢUL CĂLĂRAŞI

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ALEXANDRU ODOBESCU” CĂLĂRAŞI

IV. JUDEŢUL CLUJ

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “OCTAVIAN GOGA” CLUJ-NAPOCA

V. JUDEŢUL IALOMIŢA 

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ŞTEFAN BĂNULESCU” SLOBOZIA

 VI. JUDEŢUL IAŞI 

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “GHEORGHE ASACHI” IAŞI

 VII. JUDEŢUL MARAMUREŞ

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PETRE DULFU” BAIA MARE

VIII. JUDEŢUL SĂLAJ

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “IONIŢĂ SCIPIONE BĂDESCU” ZALĂU

IX. JUDEŢUL TULCEA

  1. BIBLIOTECA PUBLICĂ DIN COMUNA VALEA NUCARILOR, JUDEŢUL TULCEA

X. JUDEŢUL VRANCEA 

  1. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “DUILIU ZAMFIRESCU” VRANCEA
  1. BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ADJUD

Ruxandra Nazare

 Prim-Vicepreşedinte ANBPR

21 septembrie 2020